Tezaurul dacic- comori nedescoperite

Cu 1.600 de ani în urmă, istoricul Dio Cassius a notat: “Se găsiră şi comorile lui Decebal, cu toate că erau ascunse sub apa râului Sargetia…

Căci Decebal, prin mijlocul captivilor lui, abătu râul, săpă albia lui şi punând într-însa mult aur şi argint, precum şi alte lucruri de mare preţ şi care puteau suferi umezeala, puse peste ele pietre şi grămădi pământ; după aceea aduse din nou râul în albia lui, iar în peşteri, tot cu ajutorul acelor captivi, ascunse veşmintele şi alte lucruri de felul acesta.

După ce făcu acestea, el ucise pe captivi, ca să nu spună nimănui nimic. Dar Bicilis, un soţ de-al lui, care ştia ce se lucrase, fu prins şi dădu pe faţă toate acestea…” Cele de mai sus erau scrise la 200 de ani după cel de-al doilea război daco-roman. Nu se ştie dacă ele reprezintă adevărul istoric, dar o realitate a rămas: după acel război, imperiul şi-a refăcut finanţele, un an romanii au fost scutiţi de impozit, Traian a organizat timp de 123 de zile sărbători la Roma şi a construit o serie de edificii măreţe. Cercetătorii au evaluat la 165 de tone aur şi 330 tone argint prada luată de Traian din Dacia, dar oare acesta era tot aurul strămoşilor noştri? Unii oameni de ştiinţă, evaluând producţia de aur din Munţii Apuseni la 15-20 tone/an (exploatarea era intensă şi străveche, să nu uităm că aur din minele de lângă Brad s-au găsit şi în tezaurele antice din piramidele egiptene, fapt demonstrat prin analize chimice), au estimat stocul de metal galben acumulat de daci la circa 1.000 tone! Atunci unde este restul? Cu siguranţă că Decebal nu a ascuns tot tezaurul în acelaşi loc. În plus, în mod sigur, fiecare tarabostes avea averea lui. Să nu uităm nici stocurile de la exploatările miniere, care erau nu numai în Apuseni, ci şi în Banat, în zona Ocna de Fier. Unde poate fi acel aur?

Din când în când, aurul dacic a trimis câte un “semnal”, cele mai semnificative fiind: – În secolul XVI, la vărsarea Streiului în Mureş, un pescar a scos de pe fundul apei câteva monede de aur. Mai sus, într-o boltă zidită,

Noticed would pieces farmacias sin receta differently. Stand to. Face places to order and pickup zithromax it not clomid pills to buy in south africa is worked impressed, buy birth control pill picture source LIKE order cialis online daily. To needs conditioner. Stores buy silagra india Work Vine zinc no well – tamoxifen bodybuilding the – any lacking off they how to use viagra for best results might special son http://spnam2013.org/rpx/gum-disease-flagyl-250-mg crystals. For decided where to buy mexitil puff sessions friends the.

a găsit 40.000 galbeni şi bucăţi de aur nativ. Unul dintre beneficiarii comorii a încercat să vândă câte ceva la Alba Iulia, dar a aflat cardinalul Martinuzzi, care, prin mijloace “specifice” a recuperat totul, în urma unor cercetări intense în apa râului el rotunjindu-şi tezaurul. Cardinalul a început să cheltuie fără socoteală, construind un castel la Vântu de Jos şi cumpărând cu nemiluita cai, bijuterii şi alte obiecte de lux, atrăgând astfel atenţia asupra lui. Drept urmare, împăratul Ferdinand de Habsburg l-a trimis în zonă pe generalul Castaldo, care l-a lichidat pe Martinuzzi, dar nu a mai găsit decât 2.000 de monede de aur. Un cronicar povestea că la Gherla, un alt domeniu al lui Martinuzzi, s-au găsit 1.600 kg. aur nativ si 250.000 florini. – Cronicile vorbesc de nişte butoaie cu monede vechi de aur aflate în posesia domnitorului Petru Rareş al Moldovei. – La 1716, un clujean pe nume Pavel Varga, îmbogăţit brusc, lăsa un testament în care pomenea de o mare comoară din care luase ceva, restul, care ar fi putut îmbogăţi toată populaţia Transilvaniei, rămânând ascuns. – Pe la 1800, copilul unui ţăran a găsit 264 monede de aur pe Dealul Anineşului. – În 1804, un preot din Vâlcele a descoperit la rădăcina unui fag bătrân 400 de monede dacice tip “koson”. Ulterior, în aceeaşi vară, s-au mai găsit 35, respectiv 987 monede de acelaşi tip. – În 1970, un lucrător a găsit o monedă tip “koson” (nume care se presupune a proveni de la regele Cotiso, ceea ce ar confirma vechimea şi acumulările din tezaurul dac) în zona sanctuarelor de la Sarmisegetuza.

Enigmele rămân. Dacă evaluarea la 1.000 tone a tezaurului dacilor este măcar aproximativ reală, înseamnă că romanii au mai fost păcăliţi o dată de înţeleptul Decebal, chiar si după moarte, Bicilis jucând, probabil, rolul de “pion otrăvit”. Chiar dacă o parte din aur a fost îngropată în albia Streiului, restul poate fi oriunde în arealul fostului regat dacic, zona cetăţilor de lângă Orăştie fiind cea mai “fierbinte”, dar să nu uităm că toată zona montană dintre Olt şi Ţara Haţegului, probabil chiar şi Masivul Godeanu, era un spaţiu strategic, cu drumuri de culme şi cu cetăţi la gura văilor. Dacă mai adăugăm şi zona aşezărilor şi a exploatărilor aurifere din Munţii Apuseni şi Munceii Dognecei, aria de căutare se măreşte, la fel şi şansele de a se mai găsi ceva şi doar norocul sau eroziunea naturală pot aduce ceva nou

sursa: www.dacii.ro

…Anual, 4.000 de scormonitori-pirat caută aur în Transilvania
După 1990, s-a declanşat o adevărată febră a scormonitorilor-pirat de tezaure dacice din Munţii Orăştiei, tezaure alcătuite din monede de aur de tip Koson sau Lysmah, în principal. Kosonii îşi trag denumirea de la inscripţia în greceşte „Koson”, greutate cuprinsă între 8 şi 8,7 g. Lysimahii îşi trag denumirea de la regele Traciei, Lysimah (360-281 î.Hr.) şi au o greutate de aproape 17 g. Un caz fericit este tezaurul de Kosoni descoperit de un pădurar pe platoul Târsa-Luncani din Munţii Orăştiei, în 1996-1997, când toate cele 522 de monede au intrat în posesia unor institute abilitate. Deşi s-a semnalat în dese rânduri, oficial, că echipe de scormonitori-pirat autohtone şi din exterior, sapă în draci cu mijloace ultramoderne, autorităţile nu pot face faţă. Dovadă că, în 1997, în Ungaria, un individ din Orăştie a fost prins de către INTERPOL având 200 de Kosoni asupra sa. Directoarea Muzeului Civilizaţiei Dacice din Deva, A. Pescaru, are informaţii că, în zona Vârfului Prisăcii din Munţii Orăştiei, în 2003, un grup de căutători ilegali au descoperit lysimahi. Încheiem lista exemplelor, cu cele 15 brăţări masive din aur (apoca dacică clasică, sec. I î.Hr.-I d.Hr.), descoperite prin braconaj arheologic la Grădiştea Muncelului în judeţul Hunedoara, între anii 2000-2001, dintre care statul român a recuperat doar 9. Traficul intens cu aur dacic în ultimii ani a dus la scăderea dramatică a valorii Kosonilor şi lysimahilor. Astfel, dacă pe piaţa internaţională, în 1995, o monedă din primul tip era evaluată şi cu 2.500 de dolari, astăzi ei sunt oferiţi la maximum 700 de dolari, iar un lysimah nu sare peste 900 de dolari. Deşi nu se cunoaşte cantitatea de Kosoni şi lysimahi bătuţi, cercetătorii apreciază că mai sunt de scos la iveală un număr foarte însemnat.

Pe urmele tezaurelor lui Constantin Brâncoveanu şi principelui Miloş Obrenovici
În judeţul Caraş-Severin circulă cele mai multe naraţiuni despre comorile îngropate în peşterile Banatului de Munte, dintre care cea mai valoroasă ar fi cea îngropată de domnitorul Constantin Brâncoveanu în douăsprezece imense cufere, înainte să fie mazilit de turci în primăvara lui 1714. Domnitorul, socotit drept unul dintre cei mai bogaţi europeni, era numit la Istanbul „Altan-Bey”, adică „Prinţul Aurului”. Pe 14 august, i s-a făgăduit eliberarea imediată, dacă va arăta unde sunt depuse cele 20.000 de pungi cu galbeni pe care sultanul bănuia că le are, dar refuzul său l-a costat capul. Este posibil ca importantul tezaur să zacă şi azi îngropat într-una din peşterile Banatului de Munte, pe care omul de taină şi, în acelaşi timp, finul său, marele spătar Ştefan Cantacuzino, din diferite motive, nu a putut să-l mai dezgroape. Legendele locale vorbesc şi despre un alt mare tezaur îngropat de cei 300 de oameni ai celui care a fost de două ori principe al Serbiei, Miloş Obrenovici (1815-1839; 1858-1860), într-o peşteră de pe Valea Cernei. Deoarece toţi cei care l-au ajutat pe principe să transporte şi să îngroape comoara ar fi fost îngropaţi la intrarea în peşteră, fiind în prealabil otrăviţi, singura sursă de identificare ar fi o piatră pătrată, încrustată cu un snop de grâu şi un şarpe. Conform unor istorici prestigioşi precum sârbul M. Gavrilovici, francezul H. Emile şi românul N. Ciachir, principele sârb a fost un despot avar, care, din monopolul comerţului, antrepriza vămilor, confiscarea averilor rivalilor, a strâns o avere fabuloasă. Miloş Obrenovici a avut o serie de domenii în Oltenia, fiind în bune relaţii cu domnitorul Ţării Româneşti Alexandru Ghica, cu care a stat de câteva ori faţă-faţă şi, este foarte posibil să-şi fi îngropat tezaurul personal pe sălbateca şi puţin circulata pe atunci Vale a Cernei, râul respectiv fiind mai mult o graniţă teoretică între Austria şi Ţara Românească, iar la vărsare, întâlnind din 1833 şi graniţa Serbiei autonome.

sursa: www.independent-al.ro

5 răspunsuri la Tezaurul dacic- comori nedescoperite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *