Când ne vom trezi?….

 

Când ne vom trezi?

Eforturile astea de instigare socială sunt la fel de epuizante ca şi eforturile de a săpa o fântână c-o linguriţă de lemn. Lumea e atât de comodă şi reticientă la orice iniţiativă socială încât nu s-ar obosi nici măcar s-o asculte dar mai ales să se alăture vreunei mişcări de genul acesta.

Din păcate am putea afirma asta ca fiind „normal”. Dacă am defini normalitate ca şi o stare condiţionată de părerea majorităţii, atunci n-ar trebui să fim surprinşi că nu se implică nimeni în ceva ce e aparent  „anormal”. Ba mai mult, tipul ăsta de „normalitate” ne face să părem pe noi toţi ceilalţi care încercăm să schimbăm ceva în nişte tipi ciudaţi şi prima impresie care şi-o face românul „normal” este că: ” nu trebuie să fiu văzut cu ăştia că s-ar putea să am probleme, pentru că ei nu vorbesc frumos de politicieni şi tot promovează activităţi ce par a fi „revoluţionare””.

Noi nu organizăm activităţi revoluţionare, nu suntem implicaţi în politică, nu instigăm la violenţă şi nici nu sprijinim astfel de campanii.

Noi doar încercam să promovăm românescul.

Despre politicienii români se pot spune multe, însă prea puţine lucruri bune. Nu suntem adepţii nici unui partid politic pentru căci prin pură educaţie socială am fost înzestraţi cu un gram de realism şi conştientizăm obiectiv tot ceea ce se întâmplă cu politica ţării de astăzi, lăsându-ne atât de reci şi siliţi încât ne bucurăm să ne scutim de „privilegiul” de a simpatiza vreo parte politică. De exemplu:

Am fost de curând martorii unui conflict de acaparare a conducerii statului. Liderii USL, invocă ca motiv nemulţumirea poporului şi organizează un referendum pentru demiterea preşedintelui Băsescu Traian, adept al PDL-ului. Domnul preşedinte nu se lăsă mai prejos şi invocă şi domnia sa câte ceva din Constituţie şi-i acuza pe ceilalţi de „lovitura de stat”.  Între USL şi PDL a început un meci de acuze şi dezminţiri, şi invocări şi „dezvocari” în care au fost implicaţi sute de jucători din politică şi din lumea oamenilor de afaceri având ca spectatori şi galerie pe lângă poporul român şi alte popoare implicate direct sau indirect în România. S-au cheltuit zeci de milioane de lei NOI, pentru organizarea referendumului şi pentru campania electorală în lupta asta pentru ocuparea Cotroceniului. De ce?

Teoretic e simplu. Fiecare dintre ei vroia să conducă România. Din păcate fiecare dintre ei credea că o poate face mai bine decât celălalt. Fiecare dintre ei iubea mai mult ţara asta şi nu avea încredere în celălalt că o va duce pe drumul cel bun. Băsescu Traian atât de mult iubeşte românii şi România încât nu a putut ceda tronul unor nelegiuiţi a căror dragoste pentru ţară nu este atât de evidenţă ca şi a sa. Patriotismul şi dorinţa de a face bine locuitorilor acestui stat au împins oameni în a căror CV găsim o listă cu şcoli de renume să-şi vorbească ca la uşa cortului, să se poarte ca nişte prost educaţi. Cine e principalul vinovat ??? E clar : PATRIOTISMUL şi DRAGOSTEA DE ŢARĂ!!!.

Nu-i aşa că sună penibil ceea ce ar trebui să fie real?

Istoria a strigat la noi că o mamă protectoare însă noi n-am ascultat-o. Comunismul e demonstrat ştiinţific că fiind cea mai bună doctrina politică pentru dezvoltarea economiei, însă istoria noastră şi a altora ne-a arătat că nu face bine populaţiei, că nu poţi oferi atâta putere legală unei mâini de oameni căci uşor, uşor dintr-o politică pentru dezvoltare se va transforma în dictatura şi lumea ciungă de drepturi va sări să-şi ia înapoi ce-i al ei:  Libertatea.

Istoria altora ne-a demonstrat că şi la capitalism populaţia tuşeşte, că pe lângă privatizare şi producţie va lua amploare  şi lăcomia, şi corupţia, în cele din urmă, mai mult sau mai puţin democratic tara ajungând pe mâna unor cleptomani însetaţi de putere, dirijaţi la rândul lor de câţiva bogătani cu priviri machiavelice din gânduri perverse şi meschine.
Însă noi n-am crezut Istoria, şi-am îmbrăţişat plini de entuziasm şi naivitate Capitalismul.
L-am adoptat, l-am primit în casă, l-am poftit la masa însă l-am crescut cu dezinteresul unui părinte alcoolic şi acum el nu mai are loc de noi.
 A mâncat toate proviziile şi  urlă de foame.
 Noi dormim într-un colţ tremurând de teamă zilei de mâine.
 Prietenul nostru capitalist ne lasă să dormim şi vinde tot ce avem prin casă.     România e în pragul falimentului, ar mai privatiza dar nu mai are ce.

Astăzi dacă nu ştiaţi sau aţi uitat, vă spunem noi, fiecare român e dator la FMI cu 5000 de euro,inclusiv tu şi vecinul ăla de la parter de nu-şi plăteşte întreţinerea. Dacă ar fi dat banii ăştia fiecărui român în parte sunt sigur că de o mie de ori ar fi fost mai bine. Din 10 români care ar fi primit 5000 de euro:

-2 i-ar fi băut în câteva zile,

-3 şi-ar fi luat BMW second hand din Germania,

 însă ceilalţi tot ar fi făcut ceva cu ei, 2 i-ar fi pus la un loc şi-ar fi deschis o crâsma ceva , unul şi-ar fi făcut un gard, altul şi-ar fi luat 10 vaci etc etc etc.

Statul a decis că e mai bine să îi dea lui Udrea să cumpere desene cu frunze de arţar şi să deschidă săli de sport în nu ştiu ce păduri, în valoare de milioane de euro. Asta se întâmplă în România de astăzi! Asta da vis urât!

     Trezeşte-te române!
   Trezeşte-te şi implică-te în orice măsură poţi în dezvoltarea ţării tale căci poate mâine va veni Capitalismul să-ţi vândă covorul din sufragerie.
   Nu-ţi spunem să iei o bordură şi s-o arunci în geamurile primăriei, îţi spunem să participi în mod activ în schimbarea nepăsării şi indiferentei: semnează petiţii cu care eşti de acord, reclama gropile de pe strada ta la primărie etc etc.

Schimbă baremul ăsta de normalitate, şi fă-i pe cei ce sunt indifirenti să pară ciudaţi, aşa cum ar trebui să fie. Ai călcat cu roata într-o gaură de canal neacoperită. Nu înjură şi merge mai departe, pune mâna pe telefon şi sună responsabilul până nu pică un copil în ea, cineva abilitat o va acoperi în cele din urmă.

Trezeşte-te române!

 

2 răspunsuri la Când ne vom trezi?….

  • TodeyM. spune:

    De trezit ne trezim…buimaci după coşmarurile şi loviturile primite de la politruci şi alţi nemernici…
    DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE DACO-GET !!!

  • Amelia spune:

    De ani şi ani
    O viaţă bună, dulce, rară…
    Doar pentru unii, e-o frumuseţe clară.
    Iar pentru noi cei mulţi şi oropsiţi,
    O viaţă cu tristeţe osândiţi.

    În aer, poluarea e în toi,
    De răutate ne-am poluat şi noi.
    Văd feţe palide…încruntate,
    Of Doamne !…de unde atâta răutate?

    De lipsuri şi nevoi ne-am cocoşat,
    Elita politiciană s-a îmbuibat
    Lor le prieşte aeru-n Senat,
    Mulţimea suferă neîncetat.

    De basme şi poveşti ne-am săturat,
    De taxe şi impozite la stat,
    Voi guvernanţi ce legi mai daţi ?
    O taxă pentru aer nu votaţi ?

    De ani şi ani suntem minţiţi întruna,
    Speranţa noastra s-a spulberat aiurea.
    Ne ducem traiul de azi pe mâine,
    Mulţi au ajuns ca să mănânce numai pâine.

    Bătrânii sunt bolnavi şi obosiţi,
    Copii sunt de mame părăsiţi.
    Căci „coşul zilnic ” pentru cei ce-l au,
    N-ajunge pentru o lună, căci taxe dau.

    Mulţi oameni au murit în ” 89,
    Pentru ca noi s-avem o viaţă nouă.
    Dar guvernanţii noştri nu gândesc,
    Si lacrimile curg …nu se opresc.

    Cu fiecare an care-a trecut,
    Noi adevărul nu l-am cunoscut.
    A fost atât de bine ascuns de noi,
    Ce s-a-ntâmplat în decembrie 22.

    Promisiuni deşarte am avut,
    Voinţa să luptăm nu ne-am pierdut.
    Credinţă am avut şi-am aşteptat,
    Dar ani de ani întruna am oftat.

    Puţin le pasă lor de noi poporul,
    Ei au salarii pe o lună şi plus sporul,
    Cât luăm noi pe un an întreg,
    Cum să avem un trai decent, Eu mă întreb?

    Credinţă-n suflet, voinţă şi curaj,
    Acestea ne lipsesc să fim în avantaj.
    Uniţi să fim cei cu acelaş crez,
    O viaţă nouă merităm pe drept. Optez.

    Aceste versuri le dărui ,întregului popor
    Ce-şi duce traiul,fără nici-un spor,
    Copiilor ce plâng înfometaţi,
    Pe care nu-i aud stimaţii guvernanţi.

    -Martie-2004

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *