Constantin Miculescu

Constantin Miculescu s-a născut la data de 6 septembrie 1863 în com. Crevenicu (județul Teleorman), fiind al zecelea copil al unei familii de țărani nevoiași. Cu ajutorul unei rude s-a înscris, în anul 1875, la Liceul ,,Matei Basarab” din București, unde și-a luat bacalaureatul în 1882 și unde l-a avut ca profesor de fizico-chimice pe Constantin I. Șonțu.

Între anii 1882-1886 a urmat cursurile Facultății de Științe din cadrul Universității din București, secția fizico-matematici, unde l-a avut ca profesor pe Emanoil Bacaloglu, fost profesor și la Liceul ,,Matei Basarab”. Este trimis cu o bursă la Paris unde obține, în anul 1888, licența în Științe la Universitatea Sorbona. Își susține doctoratul în fizică la aceeași universitate cu teza Sur la determination de l’équivalent mécanique de la calorie, avându-l ca îndrumător științific pe profesorul Gabriel Lippmann (1845-1921), viitor laureat al Premiului Nobel pentru fizică în anul 1908.

După revenirea în țară, Constantin I. Miculescu este numit mai întâi profesor suplinitor la Facultatea de Științe a Universității București (1891), la catedra rămasă vacantă după decesul lui Emanoil Bacaloglu, apoi profesor titular de fizică moleculară, acustică și optică (1894), post pe care l-a ocupat până la moartea sa în anul 1937). În paralel, a predat și în calitate de profesor de fizică moleculară la Facultatea de Medicină din București (1895-1916).

Din anul 1900, a îndeplinit funcția de inspector al învățământului și membru în Consiliul Permanent al Ministerului Instrucțiunii. Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul științelor, prof. Miculescu a fost ales în anul 1904 ca membru al Consiliului de conducere a Societății franceze de fizică și apoi în anul 1909 ca membru al Comitetului internațional însărcinat cu culegerea și publicarea constantelor din domeniul chimiei, fizicii și tehnologiei din cadrul Congresului de chimie de la Londra.

Prof. Constantin Miculescu a organizat laboratorul de fizică moleculară, acustică și optică al Universității din București, a desfășurat o bogată activitate de cercetare științifică concretizată în lucrările publicate în țară și străinătate. Cele mai semnificative lucrări științifice sunt următoarele:

determinarea indicelui de refracție al unei prisme cu ajutorul microscopului (1905);

măsurarea diametrului unui fir subțire și a diametrului interior al unui tub capilar, plecând de la o metodă stabilită de fizicianul M.F. Chaulnes (1907);

măsurarea coeficientului de elasticitate al corpurilor printr-o metodă acustică (1910).

După ce a determinat cu precizie echivalentul mecanic al caloriei, Miculescu a construit un dispozitiv special format dintr-un calorimetru cu apă în care erau rotiți cu un motor electric 4 cilindri concentrici, iar vasul calorimetric propriu-zis avea trei palete longitudinale și alte trei circulare pentru ca apa să nu capete nici mișcări circulare, nici longitudinale. Diferențele de temperatură ale apei, rezultate din transformarea lucrului mecanic efectuat de motorul în căldură, au fost măsurate prin intermediul unor termocuple Pt – Fc, etalonate în prealabil. Forța electromotoare produsă de termocuple era măsurată prin metoda compensației (metodă de zero). După un număr de 31 de experimente cu acestă mașinărie, considerate clasice în lucrările de termodinamică, Miculescu, a calculat valoarea J ca fiind de 4,184 J/cal. Această valoare este foarte apropiată de valoarea utilizată în prezent, 4,1855 J/cal.

Valorile determinate anterior, chiar de mari fizicieni ca J.M. Joule (1819-1889), E.M. Lenz (1804-1865) și J.A. D’Arsouval (1851-1940), prezentau o serie de abateri de până la 20% față de valoarea reală, fiind dificil de utilizat în practică. Valoarea echivalentului mecanic al caloriei descoperită de Miculescu a fost înscrisă în tabelele internaționale de constante și a devenit o constantă fundamentală a termodinamicii. În anul 1950, Comitetul Internațional de Măsuri și Greutăți a adoptat valoarea găsită de Miculescu care a fost ușor corectată, eroarea relativă de măsurare a acestei constante determinate de Miculescu fiind de numai 0,005%.

Între anii 1905-1908, în laboratorul organizat în cadrul Catedrei de fizică moleculară, acustică și optică, Miculescu determină indicele de refracție al unei prisme cu ajutorul unui microscop. Prin alte experimente, bazate pe o metodă dezvoltată de M. F. Chaulnes, fizicianul reușete să determine diametrul unui fir subțire și diametrul interior al unui tub capilar.

În anul 1910, printr-o metodă acustică, Miculescu a determinat coeficientul de elasticitate al corpurilor.

Între anii 1923-1928, prof. dr. Constantin Miculescu a fost decan al Facultății de Științe din București. Ca profesor universitar a format mai mulți studenți, unii dintre aceștia ajungând mai târziu cercetători valoroși. Printre aceștia pot fi enumerați: Traian Gheorghiu, Ștefan Vencov, A. Ionescu, N. Bărbulescu.

Prof. Constantin I. Miculescu a încetat din viață la data de 29 decembrie 1937 în București. A fost înmormântat, conform dorinței exprimate de acesta, în comuna Șuici, din județul Argeș.”

„Marele fizician James Prescott Joule, descoperitor multilateral, determinase cel dintîi „echivalentul mecanic al caloriei”, o constantă fundamentală pentru fizică şi mai ales pentru termodinamică. Dar determinările lui, ca şi ale altor mari fizicieni, dădeau rezultate imprecise, cu diferenţe de pînă la 20% între ele, de aceea inutilizabile în practică. Miculescu în schimb, realizează un calorimetru de o construcţie originală, cu care măsoară, printr-un procedeu personal, cel mai precis echivalent mecanic al caloriei: J=4,1857, care a putut fi inclus în tabelele internaţionale de constant şi folosit practic. Cînd, în 1950, după aproape şase decenii, Comitetul Internaţional de Măsuri şi Greutăţi a stabilit valoarea definitivă, corectura a afectat doar a patra zecimală (4,1855, în loc de 4,1857). Experienţa celebră a lui Miculescu din 1891 este şi astăzi curent citată nu numai în tratatele de fizică, dar şi în manuale de liceu din toată lumea, multe prezentînd şi schiţa aparatului său.
Revenit în ţară în chiar anul tezei sale, cînd Em. Bacaloglu murise, Constantin Miculescu a fost chemat să-l înlocuiască la catedra de fizică a Universităţii din Bucureşti (devenită de fizică moleculară, optică şi acustică), unde a predat din 1891 şi pînă în 1935, deci 46 de ani, întemeind şcoaia de fizică de la Bucureşti. Fizicianul Eugen Angelescu şi-l aminteşte „înalt, drept, cu o privire ageră. Experienţe minunate, demonstraţii riguroase, expunere impecabilă”. Şi aici, în laboratorul universitar, chiar cînd cerinţele culturii naţionale l-au făcut să-şi deplaseze centrul de greutate al activităţii de la cercetare la munca didactică (a predat la mai multe instituţii de învăţămînt superior, a fost inspector general al învăţămîntului etc), lucrările sale ştiinţifice s-au desfăşurat din nou sub semnul sporirii gradului de precizie: a elaborat o metodă pentru măsurarea diametrului interior al tuburilor capilare (foarte înguste), a creat un procedeu foarte exact pentru măsurarea indicelui de refracţie al unui corp solid în formă de prismă cu ajutorul microscopului, a pus !a punct o metodă pentru stabilirea coeficientului de elasticitate a corpurilor printr-o metodă, acustică etc.
In anul 1909 este ales, la o reuniune de la Londra, membru în Comitetul Internaţional pentru Stabilirea Constantelor.
A fost cel dintîi fizician român care s-a impus pe plan mondial printr-o contribuţie importantă — fundamentală pentru termodinamica modernă. Un premiu al Academiei Române poartă astăzi numele lui, iar bustul său se află în incinta Universităţii din Bucureşti, realizat de sculptorul Cornel Medrea, fiind inaugurat alături de acelea ale lui Mrazec, Spacu, Iorga, Pârvan şi Hasdeu, cu prilejul centenarului înaltului for de învăţămînt.”

sursa: www.wikipedia.org ;   www.art-zone.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *