Emil Racovita

Emil Racoviță (nas. 15 noiembrie 1868, Iași; dec. 17 noiembrie 1947) a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peșteri și pânze freatice de apă). A fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în perioada 1926 – 1929.

Născut la Iași, și-a petrecut copilăria la Șurănești, Vaslui. Și-a început educația la Iași ca elev al lui Ion Creangă și mai târziu al lui Grigore Cobălcescu, continuând apoi la liceul „Institutele Unite”. Fostul elev al geologului Grigore Cobălcescu, studiază la Facultatea de Drept din Paris, după dorința tatălui său, dar audiază concomitent și cursurile Școlii de antropologie. După obținerea cu succes a licenței în drept, se înscrie și la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, Paris, după absolvirea căreia (1891) lucrează la laboratoarele Arago în cadrul stațiunii biologice marine de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viața subacvatică. Prezintă teza de doctorat în 1896 cu subiectul Le lobe céphalique et l’encéphale des annélides polychètes.

La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societății zoologice din Franța. Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediției antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. Această expediție, care pornește din Anvers la 10 august 1897[necesită citare], avea un caracter internațional, pe lângă belgieni, la ea participând și norvegianul Roald Amundsen ca ofițer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski și geologul Henryk Arctowski.

Cu prilejul escalelor făcute în Chile și pe țărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe asupra florei și faunei. În apropierea Țării Palmer din Antarctica, expediționarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” și câteva insule (una numită de Racoviță insula Cobălcescu). Expediția mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii și insula Wiencke și Țara lui Danco, după numele celor doi membrii ai expediției care au pierit în această călătorie.

În perioada când „Belgica” a fost prizoniera ghețurilor (martie 1898 – februarie 1899) naturalistul expediției, împreună cu ceilalți oameni de știință, au înteprins numeroase observații și cercetări științifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și altor păsări antarctice, care i-a adus o reputație bine meritată.

În timpul expediției din Antarctida Emil Racoviță a avut posibilitatea să studieze viața imenselor mamifere acvatice, dar și a pinguinilor. El a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc

sursa: Wikipedia


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *