Petrache Poenaru

Petrache Poenaru (nas. 10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea – dec. 1875), pedagog, inventator, inginer și matematician român, inventator al tocului rezervor în 1827. Petrache Poenaru a fost unul din organizatorii învățământului național românesc, fondatorul Colegiului Național Carol I din Craiova. În tinerețe fusese secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu, iar în 1870, spre sfârșitul vieții sale, a fost ales membru al Academiei Române.

Petrache Poenaru, scapă ca prin minune de la moarte, la rugămințile lui Tudor va pleca să studieze la Viena, apoi și la Paris, unde studiază filologia și politehnica, devenind absolvent al Școlii Politehnice din Paris.

     În timpul studiilor brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul „Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”.

 

(PRIMUL ROMAN CARE A MERS CU TRENUL)

La 15 septembrie 1830, se deschide în Anglia prima cale ferată din lume, care va face legătura între Liverpool și Manchester. La 27 octombrie 1831 tânărul Petrache Poenaru, spunea printre altele:

„Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului… douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încarcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi…”

Petrache Poenaru în discursul de recepție la primirea în Academia Română, a susținut că cele 5 luni cât a fost pandur și haiduc i-au schimbat complet destinul și va păstra toată viața în inimă acele clipe mărețe. (Cuvintele de mai sus reprezintă o reformulare dintr-un fragment din discursul său de primire, rostit în fața Academiei Române).

Petrache Poenaru a participat la Revoluția de la 1848, și a făcut parte din Comisia pentru liberarea robilor. A semnat „P. Poenaru” pe primul comunicat al comisiei, din 12 iulie 1848, alături de „Ioasaf Znagoveanu” și „C. Bolliac” (document original la Muzeul Național de Istorie a României).


Un răspuns la Petrache Poenaru

  • pana ion spune:

    Mai mult ca oricand , exista necesitatea acum de aseamenea eminente cenusii pentru a salva OMENIREA DE LA DEZASTRU. CAT DE CURAND OMENIREA VA CONSUMA ENERGIE ELECTRICA GRASTUIT. VA FI BENEFIC SA CONSUMI CAT MAI MULT. PICA MONOPOLUL…..VA ROG SA MA SCUZATI PENTRU INTERVENTIE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *