Emil Constantinescu

Emil Constantinescu (nas. 19 noiembrie, 1939 la Tighina, acum în Republica Moldova) este un politician și om de știință român. Constantinescu a fost președinte al României între anii 1996 și 2000; din 1966 este cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București.

Cuprins

 

* 1 Date biografice

* 2 Activitatea politică

o 2.1 Președinție în 1996-2000

o 2.2 După 2000

* 3 Lucrări publicate

o 3.1 Lucrări din domeniul geologiei

 

 

Date biografice

 

Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939 la Tighina (astăzi, Republica Moldova) ca fiu al unui inginer agronom originar din partea de sud a României unde familia sa va reveni în 1943. După absolvirea liceului (1956) s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității București. Obține Diploma în Științe Juridice (1960) și își începe activitatea ca judecător stagiar la un tribunal regional. Climatul politic îl determină să renunțe la acest post și să redevină student la Facultatea de Geologie – Geografie (1961 – 1966). Este Doctor în Geologie al Universității București; Doctor ès Sciences al Universității Duke, SUA. A parcurs toate treptele carierei universitare ca asistent, lector și conferențiar la Facultatea de Geologie (1966 – 1990). Din 1991 și în prezent este profesor de Mineralogie la Universitatea București. Visiting professor la Universitatea Duke, SUA (1991 – 1992). A fost ales prorector (1990 – 1992) și rector (1992–1996) al Universității București; președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România (1992–1996); membru al Comitetului permanent al Asociației Universităților Europene – CRE (1992–1993; 1994–1998); membru al Asociației Internaționale a Președinților de Universități – IAUP (1994–1996). Autor a 12 cărți și a peste 60 de studii în domeniul geologiei, publicate în reviste științifice de prestigiu din țară și din străinătate. Membru de onoare și membru ales al Societăților geologice și mineralogice din Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Japonia; al Societății de Geografie din Franța și al Societății National Geographic din SUA. A ținut conferințe la Universitățile Tübingen, Oxford, Standfort, Harvard, Berkeley, Columbia – New York, Georgetown – Washington, Indiana – Bloomington, Rio de Janeiro, Sydney, Praga, Turku, Cairo, Lublin. Distins cu Premiul Academiei Române pentru contribuții științifice în domeniul geologiei (1980); Palmas Academicas, conferită de Academia Braziliană de Litere, Rio de Janeiro (2000); medalii de aur și onorifice ale Universității Comenius din Bratislava; Universității Caroline din Praga și Universității din Sao Paolo; Medalia Arthur Bertrand, acordată de Academia de Științe, Institut de France; medalii conferite de Institutul Național de Științe și Arte din Franța, Universitatea Paris–Sorbonne și Universitatea din Amsterdam. Doctor Honoris Causa al Universităților din Liège, Atena, Montréal, New Delhi, Beijing, Bilkent – Ankara, Sofia, Maribor, Chișinău, Bangkok, Astana și al Ecole Normale Supérieure – Paris.

Activitatea politică

 

După căderea dictaturii comuniste (decembrie 1989), s-a angajat împreună cu colegi universitari și intelectuali reputați în efortul de democratizare a României, în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în constituirea societății civile. A fost una dintre personalitățile care au protestat împotriva acțiunilor antidemocratice ale noilor autorități în cadrul unui miting de 42 de zile, în aprilie – mai 1990, în Piața Universității din București. După violențele sângeroase comise de minerii care, la chemarea președintelui de atunci, au invadat Bucureștiul în iunie 1990, a fondat împreună cu colegii săi, profesori și studenți, asociația Solidaritatea Universitară. A fost de asemenea membru – fondator și vicepreședinte al Alianței Civice (1990), cea mai importantă organizație neguvernamentală din țară și președinte al Academiei Civice. Aceste asociații s-au alăturat partidelor democratice din opoziție și au format împreună Convenția Democratică din România – CDR (1991). La propunerea Solidarității Universitare, susținută de Alianța Civică, Emil Constantinescu a fost desemnat candidatul CDR în alegerile prezidențiale din 1992. A intrat în al doilea tur de scrutin și a obținut 38% din voturi în confruntarea cu președintele în funcție. După această primă experiență politică importantă, CDR l-a ales, în 1992, președintele său și candidat unic pentru alegerile prezidențiale din 1996. A continuat să acționeze pentru a întări Opoziția democratică.

Președinție în 1996-2000

 

În 1996, CDR a câștigat alegerile locale și parlamentare iar Emil Constantinescu a fost ales prin vot direct (cu 7 milioane de voturi) Președintele României, pentru un mandat de patru ani. În perioada mandatului său prezidențial (1996 – 2000), România s-a angajat într-un larg proces de reformă în economie, justiție și administrație. Guvernul de coaliție format de CDR împreună cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România și Uniunea Social Democrată a accelerat privatizarea și restructurarea industriei de stat. S-au adoptat legea de restituire a terenurilor agricole și pădurilor confiscate de regimul comunist, legea de acces la dosarele întocmite de poliția politică a fostului Departament de Securitate, legea bugetelor locale, legile de combatere a corupției și a spălării banilor. Au fost modificate și completate legea administrației locale, Codul penal, garanțiile pentru respectarea drepturilor omului în procesele penale și civile. Ca mediator între autoritățile statului, Președintele Constantinescu a reușit să solidarizeze forțele politice și societatea civilă în depășirea unor momente de criză guvernamentală, parlamentară și socială, în soluționarea unor probleme esențiale privind regimul juridic al proprietății, atitudinea României față de conflictul din Kosovo și acordarea dreptului de survol pentru forțele aviatice ale NATO.

 

Președintele Constantinescu a reprezentat țara la principalele reuniuni la vârf care au avut ca rezultate nominalizarea României pe primul loc al celui de al doilea val de extindere a NATO (Madrid, 1997; Washington, 1999); începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (Helsinki, 1999); obținerea președinției OSCE pentru anul 2001 și intrarea în troica OSCE începând cu 2000.

 

Președintele Constantinescu a îndreptat în mod hotărât țara spre intrarea în NATO și UE, a lansat mari proiecte de dezvoltare a infrastructurii „România la Răscruce”, a promovat sistemul de transport al petrolului și gazelor din Asia Centrală în Europa Centrală (conducta Constanța-Trieste).

 

Au fost substanțial îmbunătățite relațiile bilaterale de colaborare cu alte state, precum și cooperarea trilaterală cu țări învecinate din Europa Centrală și de Sud – Est. Considerând că, înainte de a fi un an electoral, 2000 era un an decisiv pentru susținerea candidaturii României pentru integrarea în NATO și începerea negocierilor cu Uniunea Europeană, Președintele Constantinescu a decis să evite orice conotație electorală a acțiunilor sale și să nu candideze în alegerile prezidențiale pentru un nou mandat. A reușit să medieze și să obțină semnarea Strategiei naționale de dezvoltare economică pe termen mediu de către toate partidele parlamentare. A decis să-și asume costul politic al nerealizărilor administrației în direcția creșterii nivelului de trai al populației și a combaterii corupției, propunând coaliției guvernamentale să susțină candidatura independentă la Președinție a unui tehnocrat, primul ministru al guvernului în funcție care realiza în același an prima creștere sănătoasă și durabilă a economiei românești.

 

Unul din ultimele gesturi făcute în calitate de președinte al României a fost grațierea lui Ion Coman, cel care condusese reprimarea revoluției din 1989 la Timișoara (73 morți)

După 2000

În decembrie 2000, Emil Constantinescu și-a reluat îndatoririle universitare și demersurile pentru consolidarea rolului organizațiilor neguvernamentale ca președinte al Asociației pentru Educație Cetățenească, al Fundației Române pentru Democrație și președinte – fondator al Institutului pentru Cooperare Regională și Prevenirea Conflictelor. Din 2001 este membru fondator și membru în Comitetul director al Clubului Politic Balcanic; membru în Board-ul directorilor Institutului Est Vest din New York. Este membru al Board-ului internațional al Fundației Memorialul victimelor comunismului din Washington. În perioada 2004-2007 a fost membru al Înaltului Consiliu al Francofoniei. Din 2007 este membru al Celulei de reflecție a Organizației Internaționale a Francofoniei Din 2006 este membru în Board-ul internațional al Centrului Internațional pentru Tranziție Democratică din Budapesta și membru al Academiei Mondiale de Știință și Artă din Statele Unite ale Americii. A fost președintele comisiei internaționale de monitorizare a alegerilor parlamentare din Senegal (2001) și prezidențiale (2007).

 

În 2006 devine membru fondator al Fundației Generația Europeană și lansează proiectul Forumul Generația Europeană XXI, care are ca scop formarea unei noi elite profesionale și morale românești și realizarea enciclopediei România 2007 – Starea națiunii.

Lucrări publicate

Lucrări din domeniul geologiei

 

* Mineralogy in the System of Earth Sciences, (London, Imperial College Press, 1999, 384 p.)

* Mineralogeneza skarnelor de la Sasca Montană, (Editura Academiei Române, 1980, 170 p.)

* Mineralogie. Tratat (Editura Didactică, București, 1979, 927 p., coautori Ianovici V., Stiopol V.)

* Mineralogie determinativă (Editura Universității București, 1996, 550 p., coautor Matei L.)

* Metasomatic Origin of some Intergrowths (American Mineralogist, vol. 57, nr. 5-6, pp. 932-940, 1972, coautor Șeclăman M.)

* Some Features of Ore Fabric, Ore Genesis, The State of the Art (Springler Verlag, Heidelberg, London, New York, 1982, pp. 784-793, coautor Udubașa Gh.)

* Gold Mineralogy in Romania (Proceedings of the International Symposium on Gold Geology, Publishing House of North University Schenyang, China, 1989)

* Relatively Unoxidized Vivianite in Limnic Coal from Căpeni, Baraolt Basin, Romania (Canadian Mineralogist 35, 3, Ontario, Canada, 1997, coautori Marincea Șt., Ladriere I.)

* Alpine Granitoid Series and Associated Mineralisation in the Carpathian – Balkan Fold Belt (Journal of Resource Geology, Tokio, Japan, 1998, coautors Berza T., Vlad Ș. N.)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *