Ferdinand I

Majestatea Sa Ferdinand I((27.09.1914-20.07.1927), Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Sinaia–Castelul Peleș) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române, iar între 1914 și 1927 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.

Cuprins

 

* 1 Mediul familial și căsătoria

* 2 Rege al României

* 3 Arbore genealogic

Mediul familial și căsătoria

 

Născut în Sigmaringen în sud-vestul Germaniei, Prințul romano-catolic Ferdinand Viktor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen a fost fiul Prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și a Infantei Antónia a Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a și a regelui Ferdinand al II-lea, prinț de Saxa-Coburg și Gotha.

 

Tânărul Ferdinand a devenit moștenitor al unchiului său, regele Carol I al României, în noiembrie 1888, după ce mai întâi tatăl său a renunțat în 1880 și apoi fratele său mai mare, Wilhelm, în 1886. În 1889, Parlamentul României îl recunoaște ca prinț al României. Guvernul român nu a cerut convertirea sa de la catolicism la ortodoxism, însă a cerut ca viitori copii să fie ortodocși, religia de stat a României.

 

În 1893, după o idilă cu poeta Elena Văcărescu, domnișoara de onoare a Reginei Elisabeta (relație întreruptă la intervenția Consiliului de Miniștri, care a reamintit Principelui că nici un membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu Principese de origine străină), Prințul Ferdinand s-a căsătorit la 10 ianuarie 1893 cu Prințesa Maria de Edinburgh, care era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Au avut împreună trei fii și trei fiice, cel mai mare băiat, botezat Carol, urmând să devină Regele Carol al II-lea al României.

Regele Ferdinand I

 

Deși rudă cu familia imperială ce conducea Germania, Hohenzollern, Ferdinand a hotărât, împreună cu Consiliul de Coroană din 14/27 August 1916 și în special datorită reginei Maria[necesită citare], intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei împotriva Germaniei și Austro-Ungariei, realizând astfel pasul cel mai important pentru realizarea idealului României Mari.

În 1914, Ferdinand a devenit Rege al României, la 49 de ani, depunând juramântul solemn și promițând că va fi „un bun român”. În timpul războiului mondial, Regele Ferdinand s-a alăturat curentului favorabil Antantei, și, în 1916, pe 14 august, a prezidat Consiliul de Coroană în cadrul căruia a luat o hotărâre dramatică: intrarea României în război împotriva țării sale natale, Germania. Cu tot entuziasmul românilor, situația de pe câmpul de luptă nu a fost favorabilă, o bună parte din teritoriul României fiind ocupat de către trupele Puterilor Centrale. Ferdinand și întregul guvern român s-au refugiat, în noiembrie 1916, la Iași. Pentru Rege și familia sa a fost o perioadă extrem de grea, perioadă în care toate planurile păreau să se năruie. În plus, în 1917, murea de febră tifoidă, la numai 4 ani, Principele Mircea, cel de-al șaselea copil al cuplului regal. Deși familia sa din Germania l-a renegat, la Castelul Hohenzollernilor arborându-se steagul de doliu, Ferdinand nu și-a pierdut speranțele. Astfel, el a refuzat să ratifice pacea separată între Puterile Centrale și România. În cele din urmă, situația avea să se schimbe. În cursul anului 1918, anul de naștere al României Mari, Ferdinand s-a întors triumfal la București, în fruntea armatei sale eroice, trecând pe sub Arcul de Triumf, întâmpinat fiind de populația entuziastă.

 

 

Ferdinand a fost încoronat rege al României Mari printr-o ceremonie spectaculoasă, în ziua de 15 octombrie 1922 la Alba Iulia.

Pictură reprezentându-l pe regele Ferdinand I al României, aflată în Catedrala din Alba Iulia

Viața politică internă în timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal condus de frații Ion și Vintilă Brătianu. Cucerirea Transilvaniei a lărgit însă baza electorală a opoziției, a căror partide principale s-au unit în ianuarie 1925 – octombrie 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc.

Timbru românesc din 1926

 

Regele Ferdinand nu a fost însă scutit de necazuri. Fiul său cel mai mare, moștenitorul tronului, trăia o viață scandaloasă și, încălcând ordinea monarhică, s-a căsătorit clandestin, la Odesa, cu Ioana Lambrino. Tribunalul Ilfov a anulat însă căsătoria, iar Ioana Lambrino a fost exilată împreună cu fiul nelegitim al lui Carol. Principele a fost trimis într-o lungă călătorie, în jurul lumii, pentru „a o uita” pe Ioana Lambrino. La 10 mai 1921, Carol s-a căsătorit, la Atena, cu Elena, fiica Regelui Constantin I al Greciei.

Casa regală de Hohenzollern-Sigmaringen Kingdom of Romania

 

Carol I

Regina soție

Regina Elisabeta

Copii

Principesa Maria

Ferdinand

Regina soție

Regina Maria

Copii

Prințul Carol

Prințul Nicolae

Principesa Elisabeta

Principesa Maria

Principesa Ileana

Prințul Mircea

Carol al II-lea

Regina soție

Regina Elena

Copii

Prințul Mihai

Mihai I

Regina soție

Regina Ana

Copii

Principesa Margareta

Principesa Elena

Principesa Irina

Principesa Sofia

Principesa Maria

 

 

În 1921, Ferdinand va avea bucuria să trăiască nașterea nepotului său, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei. Cu toate acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să reușească, moștenitorul tronului părăsindu-și soția și fiul, fugind la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. În cele din urmă, cu inima tulburată, Regele îl desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoștenindu-l, în același timp, pe fiul său Carol.

 

Ferdinand a murit în 1927, de cancer intestinal și a fost urmat la tron de nepotul său Mihai, sub o regență formată din trei persoane, din care făcea parte și cel de al doilea fiu al lui Ferdinand, Prințul Nicolae.

 

(27.09.1914-20.07.1927)

sursa: Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *