Ion Gheorghe Maurer

Ion Gheorghe Maurer (nas. 23 septembrie 1902, București – dec. 8 februarie 2000) a fost prim-ministru al României în perioada 1961-1974 și președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române în perioada 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961.

Cuprins

 

* 1 Originea și studiile

* 2 Familia

* 3 Cariera politică

 

Originea și studiile

 

Tatăl său a fost alsacian, profesor de limba franceză în București. Ion Gheorghe Maurer a studiat științele juridice și a activat ca avocat, calitate în care i-a reprezentat în instanțele juridice pe ilegaliștii comuniști români.

Familia

 

S-a căsătorit în 1949 cu Elena Stănescu, cu care a avut un băiat, Jean. Dintr-o căsătorie anterioară avusese o fata.

 

Soția lui a murit cu un an înaintea morții sale, dar—temându-se de producerea unui atac de inimă—fiul sau a ținut acest fapt în secret, deci Maurer a murit cu credința că soția sa încă mai trăiește și ca este tratată într-un spital.

Cariera politică

 

În anul 1937 a devenit membru al Partidului Comunist din România.

 

Între anii 1947-1951, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român. A fost ales membru titular al Academiei Române din 1955.

 

În guvernul Petru Groza a fost numit subsecretar de Stat la Ministerul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice. În același an, a făcut parte din delegația care a participat la Conferința de Pace de la Paris.

 

A fost numit ministru de externe în 1957 în guvernul condus de Chivu Stoica În 1958 a fost ales președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (funcție de șef de stat). A fost ales membru al Biroului Politic al CC al PCR în 1960, poziție pe care a păstrat-o și după numirea sa ca prim-ministru în 1961.

 

În lupta pentru putere care a urmat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej în 1965, Maurer, împreună cu Emil Bodnăraș și Manea Mănescu (și alți membri importanți în CC al PCR) l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu împotriva lui Gheorghe Apostol. În anii care au urmat, Maurer a contribuit la consolidarea puterii lui Ceaușescu, de exemplu prin înlocuirea din funcția de ministru de externe al lui Corneliu Mănescu.

 

În perioada cât a fost prim-ministru (a condus cinci guverne succesive din 21 martie 1961 până la 28 martie 1974), a făcut numeroase vizite în străinătate, pentru a înlesni relațiile economice sau a întări legăturile politice. A făcut câte două vizite în URSS și China (martie 1964) pentru a media în conflictul dintre cele două mari țări socialiste. La 28 septemberie 1967 a călătorit în secret la Hanoi, cu scopul de a convinge guvernul comunist al Vietnamului de Nord să-și schimbă poziția dură și să adere la demersurile care aveau ca scop terminarea războiului cu Vietnamul de Sud.

 

În 1971 a fost la una dintre multele vânători comune cu Nicolae Ceaușescu în județul Covasna. Cu această ocazie s-a iscat un conflict dintre cei doi legat de cine a doborât un urs, după ce amândoi au tras aproape în același timp. Cu toate că părerea asistenților prezenți era, că glonțul ucigaș a fost al lui Maurer, un funcționar al ministerului rugat să facă arbitrajul, Feneser, a decis, că trofeul aparține lui Ceaușescu. Maurer a protestat și, în urma schimbului de cuvinte, Ceaușescu s-a supărat și a plecat cu elicopterul, fără să ia parte la ospățul obișnuit de după vânătoare. Localnicii care au participat la aceste vânători au păstrat o amintire plăcută despre Maurer, pe care îl considerau un om curajos, fin, cu simțul umorului, care înțelegea limba maghiară, spre deosebire de Ceaușescu, care țipa tot timpul, era arogant cu oamenii, și nu avea curaj.

 

În 1972, în aceeași zi când Ceaușescu îi îndemna pe activiștii comuniști să lupte pentru realizarea planului cincinal în 4 ani și jumătate, Maurer a surprins opinia publică prin discursul său de la Cluj, în care a declarat, că „Mai bine mai puțin, dar mai bine”. Discrusul său a fost ignorat de mass-media, un semn sigur al marginalizării sale treptate, și ascensiunii Elenei Ceaușescu.

 

La ședința CC al PCR din 25-26 martie 1974, au fost îndepărtați din funcții mai mulți adversari ai lui Nicolae Ceaușescu. Maurer a fost scos la pensie la cererea lui, pe motiv de boală, dar a păstrat cele mai multe avantaje personale al elitei comuniste (vilă cu piscină în interior, 2 mașini de lux, șofer, pază de corp etc.). În anii care au urmat a fost invitat de onoare la toate evenimentele publice mari ale partidului și statului (congrese, sărbătorile cu ocazia zilei naționale etc.).

 

Și-a trăit anii lungi de pensie într-o vilă luxoasă aflată pe bulevardul Primăverii din București, confiscată de statul comunist de la proprietarii originali în ultimii ani ai deceniului 1940.

 

Károly Király, un alt fost demnitar înalt al nomenclaturii comuniste căzut în dizgrație, i-a transmis lui Maurer copia uneia dintre scrisorile sale de protest din primăvara lui 1987. Maurer a dat pe 25 august 1987 un răspuns foarte scurt, precizând că este de acord cu toate criticile și observațiile formulate de Király, cu excepția paragrafului care exprimă convingerea, că lucrurile mai pot fi îndreptate.

 

După condamnarea represiunii mișcării de revoltă a muncitorilor din Brașov din noiembrie 1987, a fost pus în stare de arest la domiciliu.

 

După revoluția din 1989 a rămas sceptic, nu s-a mai implicat în viața publică. Într-un interviu acordat revistei „Flacăra” în 1992, el afirma că, în afară de Ion Iliescu, care îi mai cerea, prin 1990, câte un sfat, nici foștii, nici actualii demnitari nu-l vizitau.

Un răspuns la Ion Gheorghe Maurer

  • Mihai Prundeanu spune:

    [Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
    In prima fotografie din dreapta este generalul Ion Ghorghe si NU fostul prim ministru, Ion Gheorghe Maurer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *