Petru Groza

Petru Groza (nas. 7 decembrie 1884, Băcia, Hunedoara — dec. 7 ianuarie 1958, București) a fost un avocat și om politic român interbelic și de după al Doilea Război Mondial, prim-ministru în primul guvern comunist al României între 1945 și 1952.

A fost Președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, funcție considerată drept șef al statului, în perioada: 2 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958. Fiu de preot ardelean ortodox, a făcut liceul la Orăștie apoi studii universitare la Budapesta, Berlin și Leipzig și apoi susține doctoratul în filozofie la Budapesta. Bun cunoscător și de germană și maghiară, a lucrat ca avocat în Lugoj și Deva. Din 1911 și până la moarte a fost membru laic al Sinodului Mitropoliei Sibiului. A făcut parte din Partidul Național Român din Transilvania și a participat la procesul de Reîntregire, respectiv la Marea Adunare Națională de la Alba Iula din 1 decembrie 1918. A devenit cel mai tânăr membru al guvernului Averescu, fiind Ministru de Stat între 16 apr.- 13 dec.1921. În 1926-1927 a fost din nou ministru, deținând portofoliul Lucrărilor Publice și de Ministru de Stat. Între 1927 și 1933, se implică în afaceri economico-financiare, reușind să strângă o considerabilă avere. Revine în politică în 1933, dar pe stânga spectrului politic românesc, fondând Frontul Plugarilor, al cărui președinte a fost până în 1953, anul desființării sale. În această calitate, participă în 1943 la formarea Frontului Național Antihitlerist, alături de Partidul Comunist Român (PCR), Uniunea Patrioților și MADOSZ. A fost arestat apoi și închis până la 23 august 1944, după care a participat cu Frontul Plugarilor la constituirea (1944) Frontului Național Democrat, alianța politică controlată de comuniști. A fost Vice-primministru în guvernele Sănătescu și Rădescu. Devine Prim-ministru la 6 martie 1945, bucurându-se de puternic sprijin din partea comuniștilor (el nefiind membru al PCR) și a sovieticilor care se străduiau să implementeze sisteul comunist în România. Momentul „6 martie 1945” a fost salutat de gruparea „moscovită” din PCR ca fiind momentul „începerii revoluției comuniste”. Din această grupare pro-sovietică făceau parte: Ana Pauker (Hannah Rabinsohn, pe numele real), Vasile Luca (Luka Laszlo), Teohari Georgescu, Leonte Răutu (Lev Oighenstein), Valter Roman (Ernst Neuländer). Exista și o grupare a comuniștilor autohtoni (români) în PCR din care făceau parte și Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Gheorghe Apostol care susținea ideea că revoluția începuse deja de la insurecția pro-aliată de la 23 august 1944, și deci 6 martie era o „consecință” a lui 23 august. Printre primele acte ale guvernului „Petru Groza” au fost: reinstaurarea administrației române în Transilvania de Nord eliberată de sub hortyștii unguri, eliberarea din prizonierat sovietic a 40.000 de militari români, obținerea a 15.000 vagoane de grâu pentru combaterea efectelor secetei (cantitatea nu a fost confirmată istoriografic).

 

Orașul Ștei, Bihor, i-a purtat numele din 1958 până în 1990.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *