Rascoala din 1907

Răscoala țărănească din 1907 a început în martie 1907 în Moldova și s-a răspândit repede, ajungând până în Țara Românească. Principala cauză a fost nemulțumirea țăranilor legată de inechitatea deținerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari.Majoritatea marilor proprietari funciari preferau să locuiască în orașe, și nu doreau să se ocupe direct de administrația proprietăților lor. Prin urmare, închiriau domeniile lor unor intermediari (arendași), primind în schimb o sumă fixă (arendă). Arendașii la rândul lor încercau să obțină profituri cât mai mari într-o perioadă cât mai scurtă de timp. În acea perioadă, țăranii formau până la 80% din populația României, și circa 60% aveau pământ foarte puțin sau nu aveau deloc, în timp ce latifundiarii aveau mai mult de jumătate din pământul arabil.

S-a încercat în epocă, în anumite medii, să se dea o tentă anti-semită răscoalei, prin afirmația că evreii ar fi fost de vină pentru asuprirea cruntă a țăranilor. În realitate, puțini erau evreii care se ocupau cu arenda, iar în țară erau și mulți arendași români. Dacă răscoala ar fi fost o mișcare anti-semită, ea ar fi trebuit să se limiteze la nordul Moldovei, unde arendașii evrei predominau. Ori, răscoala s-a extins în zone cu foarte puțini arendași evrei, printre care și Oltenia, unde s-a atins chiar apogeul și unde represiunea a fost deosebit de feroce. Adevărul este că răscoala a fost o mișcare socială, și nicidecum una etnică, o mișcare pentru care proprietarii și arendașii, arendașii evrei și arendașii români sunt în egală măsură răspunzători.

Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, în anii în care recoltele au fost îmbelșugate (între 1902 și 1905), moșierii au crescut arenzile foarte mult astfel încât nemulțumirea țăranilor a crescut și ea ducând în cele din urmă în martie 1907 la răscoală. El arată că tulburările au început “în partea de miazănoapte a Moldovei, unde arendașii erau puternici”, și spune că numai trustul fraților Fischer, care deținea moșii și păduri totaliza 236.863 hectare, adică 2.368 kmp, ceea ce reprezenta aproape suprafața unui județ întreg. in 1906 pregatiriile au fost de la Bucuresti.

Așa cum s-a precizat și anterior, răscoala a început pe pământurile unui arendaș, Mochi Fischer, din satul Flămânzi. Acesta a refuzat să semneze contractele cu țăranii din localitate. Familia austro-evreiască Fischer arenda la acea vreme circa 75% din pământul arabil din trei județe din Moldova (așa-numita „Fischerland”).

Țăranii, speriați că vor rămâne fără locuri de muncă, și, mai ales, fără mâncare, au început să se comporte violent. Mochi Fischer s-a speriat și a fugit la un prieten de-al său din Cernăuți, lăsându-i pe țărani fără contracte semnate. Teama de a-și pierde locul de muncă, împreună cu niște presupuși instigatori austro-ungari, a provocat răscoala țăranilor. Aceasta s-a răspândit în curând în întreaga Moldovă, mai multe proprietăți ale latifundiarilor fiind distruse, și numeroși arendași fiind uciși sau răniți. Guvernul conservator (Partidul Conservator) nu a putut face față situației, astfel încât liberalii lui Dimitrie Sturdza au preluat puterea.

La 18 martie a fost declarată starea de urgență, apoi mobilizarea generală, până la 29 martie, numărul recrutaților ajungând la 140 000. Armata română a deschis focul asupra țăranilor: aparent, 11 000 de țărani au fost omorâți și mai mult de 10 000 arestați.

Numărul victimelor nu este cunoscut, și nici măcar desfășurarea evenimentelor nu e clară, deoarece regele Carol I a ordonat distrugerea tuturor documentelor referitoare la aceste evenimente, astfel încât guvernul liberal să nu fie făcut răspunzător de un eventual guvern conservator.

Numărul de morți raportat de diplomații aflați în România la acea dată au fost, după cum urmează: între 3 000 și 5 000 (cifrele diplomaților austrieci) și între 10 000 și 20 000 (cifrele diplomaților francezi). Istoricii pun cifrele între 3 000 și 18 000, cea mai des întâlnită fiind aceea de 11 000 de victime.

Evenimentele au continuat să răsune în conștiința română, fiind subiectul unuia dintre cele mai bune romane interbelice, Răscoala, de Liviu Rebreanu, publicat în 1932. A fost de asemenea sursa de inspirație a numeroase tablouri ale lui Octav Băncilă, și al unei statui monumentale care încă mai poate fi văzută la București.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *